Cea mai gustoasa paine cu putinta este, cu siguranta, cea preparata in casa. Iata o reteta de paine pufoasa, foarte buna pentru sandvisurile pe care le iei cu tine la serviciu:
Ingrediente pentru painea de casa pufoasa
- 5 cani de faina
- 2 linguri zahar
- 3 lingurite sare
- 30 g drojdie
- 2 linguri ulei
- 2 cani lapte cald
Cum se prepara painea de casa pufoasa
Amesteca drojdia cu laptele cald si cu zaharul si lasa deoparte 10 minute pana cand se formeaza maiaua.
Intr-un lighean de bucatarie pune faina, apoi toarna in mijloc maiaua si uleiul. Framanta coca pana cand intreaga cantitate de faina este incorporata. Daca aluatul este prea vartos, mai pune putina apa calduta si framanta bine pana cand ti se desprinde cu usurinta de pe maini.
Lasa aluatul la dospit jumatate de ora. Intre timp, incalzeste cuptorul la 180 de grade Celsius. Cand aluatul si-a dublat volumul, imparte-l in doua si aseaza-l in tavi de cozonac pe care le-ai uns in prealabil cu putin ulei.
Da painea la cuptor pentru 30-35 de minute, apoi scoate-o pe o carpa curata si stropeste-i coaja cu putina apa pentru a ramane moale, apoi infasoar-o si las-o sa se raceasca.
Cum se serveste painea de casa pufoasa
Painea de casa pufoasa este ideala pentru sandvisuri, insa taie-o doar dupa ce s-a racit.
Sursa foto: thehappylarder.blogspot.com