Placinta cu cartofi si cascaval poate fi o gustare ideala pentru intreaga familie. Se prepara rapid si este delicioasa.
Ingrediente pentru placinta cu cartofi si cascaval:
- 500 g cartofi albi
- 200 g cascaval
- 250 ml lapte integral
- 100 g unt
- nucsoara
- sare
- piper
Cum se prepara placinta cu cartofi si cascaval:
Spala cartofii si pune-i intr-o oala cu apa clocotita, cu putina sare, si lasa-i sa fiarba 10 minute. Dupa ce s-au fiert, scurge-i, decojeste-i si taie-i felii subtiri.
Taie si cascavalul felii subtiri si intr-un vas termorezistent toarna putin lapte, asaza un strat de cartofi, acopera-i cu felii de cascaval si cateva bucatele de unt, apoi condimenteaza cu sare, piper si nucsoara dupa gust. Repeta aceasta operatiune pana se termina toate ingredientele, apoi pune vasul la cuptor pentru 20 de minute la 180 de grade Celsius.
Cum se serveste placinta cu cartofi si cascaval:
Placinta cu cartofi si cascaval se serveste calda, decorata cu felii subtiri de rosii.
Sursa foto: pattayadailynews.com