Sfaturi culinare

#patrunjel #culinar #bucatarie #sfaturi culinare #mancare #condiment

Cum sa folosesti patrunjelul in bucatarie

Patrunjelul este una dintre cele mai vechi plante folosite in bucatarie, fiind nu doar o planta care poate fi folosita pentru a decora diferite mancaruri sau o mica sursa de gust pentru mancare, ci si un adevarat izvor de sanatate. El poate fi folosit atat crud, cat si uscat sau fiert, in toate tipurile de mancare, de la supe, la salate sau garnituri.

Patrunjelul si proprietatile sale
 

Planta de patrunjel este cultivata in intreaga lume, datorita proprietatilor sale culinare si medicale. El creste sub doua forme: cu frunze plate (sau italian) si cu frunze crete, fiind comun in bucatariile europeana, americana sau din Orientul Mijlociu. In plus, mai este cultivat si un tip de patrunjel de la care este folosita mai ales radacina.

In Asia este folosit coriandrul (sau patrunjelul chinezesc), care este insa o planta diferita de patrunjel, mai ales in ce priveste savoarea. In acest sens, este indicat sa poti deosebi patrunjelul de alte plante, precum cucuta, asmatuiul sau alte plante aromatice.

Patrunjelul poate fi gasit si folosit in bucatarie tot anul. Aceasta planta poate fi utilizata in intregime: frunzele, radacina dar si tulpinile. In interiorul sau se afla o multime de vitamine (B, K, E), minerale, fier, calciu, fosfor, provitamina A, sulf, iod, potasiu si compusi care produc vitamina B12.

Datorita acestor componente, patrunjelul este un foarte bun antianemic, antitumoral, este util in tratarea gusii, obezitatii, retinerea de apa in celule, indigestii, tulburari menstruale , viermi, tumori, halena. Ajuta in refacerea digestiei, dar si la buna functionare a tiroidei, a plamanilor, stomacului, vezicii urinare, a uterului, rinchilor si a glandelor suprarenale, dar si la la mentinerea unei danturi si a unor oase puternice . Mai multe detalii gasesti in articolul Patrunjelul, verdeata cu zeci de beneficii.
 

Patrunjelul in bucatarie
 

In forma proaspata, aceasta planta este servita deasupra mancarurilor in bucatariile Europei Centrale si de Est, dar si in Vestul Asiei. Frunzele de patrunjel verde dau un gust special mancarurilor pe baza de cartofi, orez, peste, pui, miel sau gasca, pe fripturile inabusite de vita, porc, dar si pe legumele gatite inabusit sau la cuptor.

In partea de Sud a Europei, patrunjelul este folosit printre plantele care dau savoare supelor, ciorbelor pe baza de carne si legume, dar si sosurilor. Patrunjelul taiat marunt da un gust special salatelor, supelor sau pateurilor peste care este presarat. Insa poate fi folosit si ca ingredient de baza in mancaruri precum cele libaneze sau in sosurile si garniturile intalnite in bucatariile franceza si italiana.

De asemenea, radacinile de patrunjel sunt folosite drept leguma de baza in pregatirea supelor sau mancarurilor pe baza de legume. Iar uleiul obtinut din semintele si frunzele de patrunjel este folosit pentru a da savoarelor conservelor de carne, sosurilor, condimentelor sau muraturilor conservate.
 

Cum sa depozitezi patrunjelul
 

Patrunjelul este cel mai bun in forma cruda, verde. Daca vrei sa-l pastrezi in aceasta forma pentru mai mult timp, pune cozile de patrunjel intr-un pahar cu apa iar deasupra paharului in care nu se afla insa si frunzele pune o punga de plastic. Pune-le cu totul in frigider. Vei reusi astfel sa prelungesti viata plantelor in forma proaspata pentru cateva zile, cu conditia sa le schimbi apa din pahar in fiecare zi.

De asemenea, poti pastra plantele ca atare in frigider pentru doua-trei zile, in cutia pentru legume, unde sa fie putin ferite de maximul de aer rece din frigider. Insa nu uita faptul ca poti creste patrunjelul chiar la tine acasa, intr-un ghiveci, langa geam.

Insa cum aceasta stare nu tine la infinit, este indicat sa fie pastrat in forma uscata. Le poti usca tinandu-le la temperatura camerei sau, mai bine, punandu-le la uscat in cuptorul cu microunde, acolo unde datorita uscarii fortate, isi vor pastra mai bine savoarea.
 

Cum sa pregatesti patrunjelul pentru gatit
 

Pentru a-l folosi la gatit, patrunjelul trebuie mai intai curatat si spalat. Pentru asta, va trebui intai sa il cureti de toate partile inchise la culoare sau care s-au inmuiat, iar cozilor sa le tai varfurile. Radacina poate fi curatata de coaja cu ajutorul unui cutit sau pur si simplu spalata, fara a i se mai indeparta coaja.

Dupa ce le-ai curatat de zonele cu probleme, inainte de a le adauga in mancare, cozile si frunzele trebuie spalate. Pentru aceasta, trebuie sa le pui intr-un castron sau vas putin adanc si deasupra lor sa adaugi apa. Pentru a le curata de praf sau pamant, trebuie sa le plimbi cu mana in cerc, facand astfel praful sa se desprinda de pe ele. Arunca apa murdara, pune alta noua si repeta operatiunea pana in apa nu mai raman urme de praf sau pamant.

Daca ai nevoie sa inlocuiesti patrunjelul in mancare, o poti face folosind alte plante care sunt folosite pe post de condimente in mancare, cum ar fi coriandrul proaspat sau frunzele de busuioc.
 

Cum sa folosesti patrunjelul pentru gatit
 

Poti folosi patrunjelul in aproape orice fel de mancare, se spune ca nu ai ce gresi daca il adaugi in timpul gatitului. Frunzele, tulpinile sau radacinile de patrunjel pot intra in componenta retetelor pe baza de carne de pui, porc, vita sau peste, a celor pe baza de legume, oua, branza sau in orice fel de salata. De asemenea, merge foarte bine in sosuri, supe, ciorbe, dar si pentru ornarea mancarurilor.
 

Sfaturi privind folosirea patrunjelului in bucatarie:
 

  • Daca nu ai patrunjel verde in casa, insa ai varianta lui uscata, poti folosi o cantitate mai mare din acesta pentru a substitui efectul.
     
  • Patrunjelul cu frunza plata, numit si patrunjel italian, are o aroma mai puternica decat cel cret. Daca vrei sa obtii o aroma si mai puternica foloseste si cozile.
     
  • Adauga patrunjelul atunci cand mancarea este aproape gata, astfel incat acesta sa-si pastreze culoarea, gustul si proprietatile nutritive.
     
  • Daca folosesti patrunjelul intr-un sos deschis la culoare, foloseste mai degraba cozile decat frunzele, pentru a nu strica culoarea produsului final.
     
  • Taie patrunjelul chiar inainte de de a-l adauga in mancare, astfel incat sa nu-si piarda din gust si proprietati.
     
  • Poti folosi patrunjelul intr-un sos, alaturi de usturoi si suc de lamaie, pentru a unge carnea de pui, miel sau vita, obtinand astfel un gust special.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din sfaturi-culinare

Expertul Acasa.ro, Chef Matthew Ehsanmehr

Experti Retete

Expertul Acasa.ro, Andreea Szasz: Drob, stufat si pasca, preparate traditionale intr-o forma inedita pentru masa de Paste

Experti Retete

Expertul Acasa.ro, Mariana Robescu: Cum se pregatesc mucenicii muntenesti

Experti Retete

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Gateste cu Oana: Inghetata raw cu 3 ingrediente

Expertul Acasa.ro, Oana Grecea: Chef in bucataria de acasa

Pune o intrebare