In contexul crizei financiare mondiale, cosul cu alimente de baza este din ce in ce mai scump. Astfel, cheltuim mai multi bani pe alimente mai putine si de calitate mai proasta. Stiai insa ca unele dintre cele mai sanatoase alimente sunt si printre cele mai ieftine? Afla mai jos cateva modalitati prin care sa consumi alimente ieftine si sanatoase.


Iata cateva alimente ieftine si sanatoase:


Fulgi de ovaz. Fulgii de ovaz sunt alimente ieftine, care se gasesc in magazinele de tip plafar. Este bogat in avenantramide, un tip de antioxidanti care protejeaza inima. In plus, ovazul reduce colesterolul si inhiba activitatea microbilor in organism.

Fulgii de ovaz sunt alimente perfecte pentru micul dejun, care ajuta si la prevenirea gripelor si racelilor.

Fasole uscata. In sezonul rece, fasolea uscata este un aliment care se gaseste din abundenta in piete. In acest an, uita de fripturile scumpe din carne de vita sau carnati! Fasolea uscata este bogata in proteine si saraca in grasimi. Cunoscuta drept "alimentul perfect", o cana de fasole uscata ofera 17 grame de fibre alimentare, esentiale pentru sistemul digestiv.

Pe langa proteine, fasolea uscata contine si calciu, potasiu si magneziu si, in plus, reduce riscul de afectiuni cardiace, diabet, hiptertensiune, cancer de san si colon. Pentru a elimina compusii care cauzeaza flatulenta, inmoaie fasolea in apa, peste noapte.

Usturoi. Din aceeasi familie cu ceapa, usturoiul contine peste 70 de fitochimicale active, printre care si alicina, care reduce hipertensiunea. In plus, consumul de usturoi reduce riscul de cancer ovarian si colorectal. Pentru a te bucura de beneficiile usturoiului, ai grija sa il zdrobesti inainte a-l consuma.

Ardei iute. Daca iti plac alimentele picante, ardeiul iute este alegerea potrivita. Iuteala ardeilor provine de la o substanta chimica, capsaicina, care ajuta la eliminarea congestiei, lupta impotriva colesterolului, topeste grasimea corporala si stimuleaza metabolismul. Presara fulgi de ardei iute peste legume si fasole si te vei bucura de beneficiile acestui aliment puternic.

Telina. Consumul de telina reduce tensiunea arteriala, datorita substantelor chimice naturale pe care le contine si care protejeaza sanatatea cardiovasculara. In plus, telina contine si feromoni care stimuleaza atractia sexuala.

Rosii. Rosiile reprezinta o sursa bogata de licopen, un antioxidant care protejeaza organismul de afectiunile cardiace si cancerul de san. Acestea contin si o cantitate generoasa de vitamine (A, C, E), flavonoide, potasiu si saruri minerale. Totodata, rosiile reduc colesterolul, sunt benefice pentru ten si sunt ideale pentru silueta.

Ceapa. Ceapa contine compusi chimici naturali care intaresc sistemul imunitar, previn gripele, racelile si cancerul. In plus, ceapa este bogata in quercetina, un antioxidant extrem de benefic pentru sanatatea sangelui, si previne si alergiile alimentare.

Oua. Ouale sunt o sursa esentiala de proteine extrem de benefice pentru organismul uman. De asemenea, sunt o sursa importanta de antioxidanti benefici pentru ochi.

Sursa foto: zoomermag.com

  •   2012-11-01
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Mihaela Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din sfaturi-culinare

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Mariana Robescu: Tort Trio Chocolate

Expertul Acasa.ro, Mariana Robescu

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii