Sfaturi culinare

#andive #andiva #calorii #bucatarie #salata #supa #tocanita #sfaturi culinare #culinar

Andivele, aurul alb din bucatarie

Stiai ca andivele sunt legume foarte hranitoare desi au foarte putine calorii? Stiai ca o frunza de andiva are o singura calorie si este considerata o delicatesa de catre bucatarii faimosi din intreaga lume? Ai vazut andivele in magazin insa nu stii ce sa faci cu ele? Nu te limita la salatele considerate sofisticate, ci adauga frunzele de andive si in alte mancaruri. Daca nu stii cum sa folosesti andivele in mancarurile pe care le pregatesti, te ajutam cu cateva sfaturi.

Andivele sunt niste legume cu o aroma deosebita, cu un gust usor amarui, putine calorii si valoare nutritiva mare. Sunt originare din Belgia, acolo unde sunt numite “aurul alb”, datorita proprietatilor pe care le au: sunt energizante si remineralizante, fiind indicate pentru orice tip de alimentatie. Sunt bogate in potasiu, calciu, vitaminele B, C si E, beta-caroten si celuloza. Aceasta planta este saraca in calorii, o frunza de andiva avand o singura calorie.

Exista mai multe tipuri de andive, insa in tara noastra, din super-market-uri pot fi cumparate mai ales cele albe, cu frunza rotunda.
 

1 Cum sa cumperi si pastrezi andivele
 

Atunci cand le cumperi din magazin, alege andivele cu frunze de un alb curat, fara pete, cu galben spre varfuri si care au frunzele lipite unele de altele la varf.

Acasa le poti pastra in frigider, in lada pentru legume, timp de cateva zile. Iar atunci cand le consumi, ar fi indicat sa fie cat mai proaspete sau sa le gusti inainte de a le manca, astfel incat sa vezi cat de amare sunt.

Incearca sa le tii intr-o punga de hartie sau din plastic inchisa la culoare, pentru ca andivele devin amarui in contact cu lumina.
 

2 Cum sa pregatesti andivele pentru gatit
 

Inainte de a o gati, aceasta leguma trebuie curatata si spalata. Scoate frunzele inchise la culoare sau patate si sterge-i varful cu un prosop usor umed. Nu o taia decat inainte de a o servi, pentru ca isi schimba repede culoarea.

Taie-i capul pe diagonala si apoi taie felii, pana cand vei ajunge la cele mai mici frunze din mijloc. La ele ar trebui sa te opresti si sa le arunci. Insa pentru a ajunge la ele, va trebui sa scoti frunzele, una cate una, pana ajungi la frunzele mici din centru, pe care ar trebui sa le indepartezi de tot. Taie, de asemenea, si radacina.

In functie de ce vrei sa faci cu ele, poti taia andivele fie felii, pe care sa le adaugi in salata, fie sa lasi frunzele intregi, astfel incat sa poata fi umplute sau gatite.
 

3 Cum sa gatesti andivele
 

Aroma se schimba atunci cand andivele sunt gatite: prin fierbere, prajire sau coacere gustul devine altul decat cel crud.

Andivele pot fi adaugate in salate, dar si in supe sau tocanite. De asemenea pot fi umplute cu diferite umpluturi pe baza de branza, caviar, fructe de mare sau sosuri elegante.

Atunci cand le adaugi cand pregatesti supe-crema de legume sau de carne, andivele lasa o aroma speciala in respectiva supa.

Cel mai des pot fi intalnite in salate in care se adauga si dressing-uri pe baza de otet si ulei, insa de multe ori se servesc stropite cu zeama de lamaie. Se pot adauga in salata si maioneza sau smantana, precum si alte legume: laptuca, rucola sau ridichi.

Se combina foarte bine cu mere, sunca, branza albastra, unt, smantana, jambon, lamaie, ciuperci, pere, portocale, branza Roquefort, somon afumat, nuci, fasole alba, smochine, sfecla, mandarine, cimbru etc.
 

Andive glazurate
 

Pentru a obtine andive glazurate, poti taia cateva andive in jumatate, sa le cureti si speli bine si apoi sa le asezi intr-o tigaie impreuna cu o ceapa si sunca si sa le lasi pana se inmoaie. Scoate-le si apasa-le astfel incat sa curga si sosul din ele, apoi aseaza-le langa alte legume sau carne si toarna deasupra sosul obtinut si da mancarea la cuptor pentru cateva minute . 
 

Andive cu sos
 

Daca vrei sa faci andive cu sos, taie 4-5 andive in bucati, curata-le si spala-le, iar dupa ce s-au uscat adauga-le intr-o tigaie, impreuna cu ceapa, sunca cu putin unt, acopera tigaia cu un capac si lasa-le sa se gateasca pana se inmoaie. Scoate apoi sunca si ceapa si toarna deasupra andivelor putin zahar, sare si piper pentru a obtine un sos, in care sa le lasi sa firaba putin.
 

Andive cu carne
 

In cazul in care ti-e pofta de andive cu carne, taie cateva andive in jumatate, asezoneaza-le cu putin piper, nucsoara si sare si apoi leaga-le la loc. Intr-o tigaie pune deasupra andivelor putina sunca sau carne de vita taiata felii, doua cepe, doi morcovi, un varf de condimente si ierburi aromatice. Amesteca-le cu putina supa sau zeama de carne, si lasa-le sa stea pentru 3 ore. Scoate-le apoi si scurge-le printr-un material si aseaza-le pe farfurie.
 

Andivele in gustari
 

Daca vrei sa obtii niste gustari deosebite, seveste-le impreuna cu crema de branza, salata de crab sau un mousse de avocado, obtinut din fruct de avocado facut piure, amestecat cu suc de lamaie sare, piper si tarhon.

In salatele cu andive merge foarte bine sa adaugi nuci.

Prajeste sau pune la copt andivele in unt sau inveleste-le in bucati de jambon. Deasupra pune un sos Bechamel si da-le la cuptor, vei obtine un fel de mancare delicios.

Daca nu stii ce sa pui langa carnea de vita sau peste, atunci nu uita de andive, pe care le poti coace, fierbe sau praji pentru a obtine o aroma deosebita.
 

4 Cum sa scoti gustul amar al andivelor
 

Daca andivele tale au un gust amar atunci cand le-ai cumparat sau le-ai scos din frigider, pune-le in apa cu sare si otet pentru 15-20 de minute. Vei vedea dupa aceea ca gustul amar si-a pierdut din intensitate sau chiar a disparut.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din sfaturi-culinare

Expertul Acasa.ro, Chef Matthew Ehsanmehr

Experti Retete

Expertul Acasa.ro, Andreea Szasz: Drob, stufat si pasca, preparate traditionale intr-o forma inedita pentru masa de Paste

Experti Retete

Expertul Acasa.ro, Mariana Robescu: Cum se pregatesc mucenicii muntenesti

Experti Retete

Sfatul expertului

Gateste cu Oana: Cheescake in stil american

Expertul Acasa.ro, Oana Grecea: Chef in bucataria de acasa

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului