Sfaturi culinare

#lapte #branza #mozzarella

Ce trebuie sa stii despre mozzarella

Legenda povesteste ca Mozzarella a ajuns sa fie produsa in Italia dupa ce reteta a fost adusa din Egipt la Roma. Pe taramul piramidelor Antonio si Cleopatra isi traiau povestea de dragoste plutind pe Nil, savurand  tot feluri de mancaruri la ospetele regale, printre care o branza din lapte de bivolita. Vazandu-le ardoarea, egiptenii ar fi ajuns la concluzia ca vitaminele si proteinele aflate in aceasta branza ar provoca aceasta pasiune dezlantuita intre cei doi. Mai tarziu, Antonio ii oferea lui Caesar mozzarella produsa pe pamant italian. Astazi, mozzarella este cunoscuta in special datorita rolului sau esential in prepararea pizzei.

Mozzarella provine din sudul Italiei si, initial, aceasta branza era produsa din lapte de bivolita (bivolita de apa). Acum, in general, mozzarella proaspata provine atat din lapte de bivolita, cat si din lapte de vaca.

Mozzarella este si un termen generic pentru mai multe tipuri de branzeturi italienesti (Mozzarella di Bufala, Mozzarella Fior di Latte etc). Cea din urma reprezinta varianta de Mozzarella obtinuta din lapte de vaca.

In bucatarie, Mozzarella este folosita in special la pizza si la paste, dar si in combinatie cu carne. O salata italieneasca care contine bucatele de Mozzarella este insalada Caprese. Pentru retetele in care nu este nevoie de foc se prefera Mozzarella proaspata. Aceasta branza insa este foarte potrivita pentru mancarurile gatite.
 

Cum alegi mozzarella
 

Mozzarella este o branza de culoare alba, fara coaja, cu o textura apoasa si semi-moale, care poate fi topita cu usurinta. Cand culoarea nu este perfect alba se poate ca nuanta sa se datoreze pur si simplu dietei animalului de la care s-a obtinut laptele.

Gustul acestei branze este delicat si usor dulce, avand o amprenta puternica de lapte. O Mozzarella cu un gust acru nu mai este proaspata si nu ar trebui consumata. O branza proaspata are o textura elastica, pe cand una expirata este foarte moale.

Continutul de grasime este unul destul de ridicat, aproximativ 40 procente. Bilele de mozzarella se numesc bocconcini.

Mozzarella proaspata se vinde in magazine in recipiente care contin apa, pentru a-i asigura umiditatea. Exista si varianta de Mozzarella cu un continut scazut de apa, asa cum este Mozzarella rasa (semi-uscata). In schimb, in cazul acestui tip de branza nu exista varianta unei Mozarelle maturate.
 

Cum depozitezi mozzarella
 

Branza proaspata nu rezista mai mult de cateva zile in frigider. Ea se depoziteaza in lichid propriu, intr-un recipient inchis. Inainte de a fi servita este bine sa fie lasata sa ajunga la temperatura camerei. Mozzarella cu un continut scazut de apa poate fi pastrata o perioada mai lunga, in functie de tipul acestei branze.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din sfaturi-culinare

Expertul Acasa.ro, Chef Matthew Ehsanmehr

Experti Retete

Expertul Acasa.ro, Andreea Szasz: Drob, stufat si pasca, preparate traditionale intr-o forma inedita pentru masa de Paste

Experti Retete

Expertul Acasa.ro, Mariana Robescu: Cum se pregatesc mucenicii muntenesti

Experti Retete

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Mariana Robescu: Bulete de branza

Expertul Acasa.ro, Mariana Robescu

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Gateste cu Oana: Cheescake in stil american

Expertul Acasa.ro, Oana Grecea: Chef in bucataria de acasa

Pune o intrebare